Importanța substanțială a Institutului de Studii Latino Americane confirmată la Atelierul de analiză academică “Integrarea europeană și relațiile UE-America Latină și Caraibe” din Chile

http://www.ucentral.cl/academicos-reflexionan-sobre-procesos-de-integracion-europea-en-taller-organizado-por-facipol/prontus_ucentral2012/2014-01-15/164249.html

Importanța substanțială a Institutului de Studii Latino Americane confirmată la Atelierul de analiză academică “Integrarea europeană și relațiile UE-America Latină și Caraibe” din Chile

 

În data de 15 ianuarie 2014 a avut loc, la Universitatea Chile (Universidad Central de Chile – UCEN),  Atelierul de analiză academică “Integrarea europeană și relațiile UE-America Latină și Caraibe” în cazul căreuia au fost dezbătute și examinate procesele de integrare europeană și relațiile dintre Uniunea Europeană (UE) și America Latină și Caraibe (ALC).

Evenimentul s-a bucurat de participarea domnului profesor dr. Iordan Gheorghe Bărbulescu, directorul Institutului de Studii Latino-Americane (ISLA) din București (România), a ambasadorului Pablo Cabrera, director al Academiei Diplomatice din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Chile, a domnului Thomas Lagathu, reprezentant al Ambasadei Franței în Chile și a doameni Camila Jipa, consulul României în Chile, Printre invitați s-au numărat decanul Facultății de Științe Politice și Administrație Publică, domnul Marco Moreno si directorul Centrului latino-american pentru relația cu Europa (CELARE) și reprezentantul Departamentului de Relații Internaționale al UCEN, domnul Héctor Casanueva. Doamna director al secției Asia-Pacific a UCEN, Carolina Cabrera a fost de asemenea prezentă.

Pe agenda de discuții s-a evidențiat întărirea cooperării academice dintre Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București și Universitatea din Chile în vederea dezvoltării și promovării schimburilor de valori și experiențe dintre cele două regiuni, precum și pregătirea  unor idei și propuneri de discuție pentru Reuniunea pregătitoare a celui de-al doilea summit academic UE-ALC, ce va fi organizată de Institutul de Studii Latino-Americane (ISLA) la București, în perioada 26-27 mai 2014.