Iordan Barbulescu

Iordan Gheorge Bărbulescu  – profesor universitar doctor în cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), București. Începând cu 2006 decan al Departamentului de Relații Internaționale și Integrare Europeană (SNSPA), iar din 2012 președinte al Senatului Școlii Naționale. Diplomat în serviciul Ministerul Afacerilor Externe român (1997-2004) îndeplinind mai multe funcții între care și cea de director adjunct al Direcției Generale Uniunea Europeană și director la Direcția America Latină. Pentru activitatea s-a diplomatică i-a fost conferit, în anul 2002, Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler.

Domeniile de expertiză profesională: studii europene, relații internaționale și evaluarea de programe și politici publice. Autor a 13 cărți și monografii și a sute de articole, analize, rapoarte și studii în publicate la nivel național și internațional.

Membru în numeroase asociații profesionale și expert/manager în diverse proiecte/programe naționale și europene. Începând cu noiembrie 2010 este președinte al Asociației Române de Relații Internaționale și Studii Europene (asociație membră European Community Studies Association – ECSA).

CV – Iordan Bărbulescu