Newsletter

Stimate domn, Stimată doamnă,

Cu respect, vă aducem la cunoștință că a apărut al doilea număr al newsletter-ului Institutului de Studii Latino-Americane!

Varianta integrală: ISLA_newsletter_ro_februarie 2014

Lectură placută!

Cu respect,

ECHIPA ISLA

Al 7-lea Summit UE-Brazilia. Un parteneriat strategic.

Al 7-lea Summit UE-Brazilia. Un parteneriat strategic.

eu-brasil

Al 7-lea summit UE-Brazilia a avut loc pe data de 24 februarie, la Bruxelles. Acest Summit anual a fost organizat în contextul parteneriatului strategic stabilit între Uniunea Europeană și Brazilia în 2007. Principalele teme abordate au  vizat dezvoltarea economică, politica externă și  provocările globale,  fiind subliniată importanța Parteneriatului Strategic Bi-regional.

Mai multe informații sunt disponibile la http://eulacfoundation.org/news/7th-eu-%E2%80%93-brazil-summit-calls-promotion-bi-regional-strategic-partnership.

 

 

Conditii de călătorie în România

Stimați participanți,

Vă mulțumim pentru călătoria  pe care o veți efectua în  București în perioada 26-27 Mai 2014 cu ocazia Seminarului Pregătitor pentru cel de-al doilea Summit Academic UE-ALC!

În vederea pregătirii călătoriei către România, vă rugăm să consultați condițiile de intrare pe teritoriul României, disponibile site-ul Ministerului Român de Afaceri Externe: http://www.mae.ro/en/node/2035. 

Vă mulțumim!

Pentru informații suplimentare legate de călătorie sau de cazare, vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail contact@isla.eu.com  (CC: raluca.saftescu@gmail.com)!

NEWSLETTER ISLA

Stimate domn, Stimată doamnă,

Cu respect, vă aducem la cunoștință că a apărut primul număr al newsletter-ului Institutului de Studii Latino-Americane!

RO

 http://www.isla.snspa.ro/actualitate/newsletter-isla/

Lectură placută!

Cu respect,

ECHIPA ISLA

Invitație

Stimați colegi,

Evenimentele academice prilejuiesc întotdeauna analize, comentarii și sunt, în general, surse importante ale cunoașterii. Ce putem spune despre relațiile dintre UE și America Latină la un an de la Primul Summit Academic UE- ALC? Există atât realizări, cât și provocări în promovarea acestora, însă fără îndoială, cu voință politică și forță academică pot fi depășite obstacolele, prezente si viitoare.

Recent întors de la atelierele de analiză organizate de către Universitatea Centrală din Chile, pe tema “Integrării europene și relațiile UE-ALC” am constatat recunoașterea importanței Institutelor/Centrelor de Studii Latino Americane pentru întărirea cooperării academice în vederea dezvoltării și promovării schimburilor de valori și experiențe dintre cele două regiuni.

Doresc să vă asigur că lucrăm intens la organizarea Reuniunii pregătitoare celui de-al doilea summit academic UE-ALC și îmi exprim dorința și speranta că împreună vom face un pas înainte în crearea și promovarea spațiului comun de învățământ superior euro – latino-american stabilit prin Declarația de la Santiago. În acest context, reînnoiesc invitația de a vă alătura lucrărilor Reuniunii pregătitoare, ce va avea loc la București, în perioada 26-27 mai 2014.

Mai multe detalii despre eveniment și despre modalitatea de înscriere sunt disponibile pe site-ul Institutului de Studii Latino-Americane (www.isla.snspa.ro) secțiunea REUNIUNE.

În speranța unui răspuns favorabil, vă asigur de considerația întregii echipe Institutul de Studii Latino-Americane !

IORDAN GHEORGHE BĂRBULESCU

Directorul Institutului de Studii Latino-Americane

Importanța substanțială a Institutului de Studii Latino Americane confirmată la Atelierul de analiză academică “Integrarea europeană și relațiile UE-America Latină și Caraibe” din Chile

http://www.ucentral.cl/academicos-reflexionan-sobre-procesos-de-integracion-europea-en-taller-organizado-por-facipol/prontus_ucentral2012/2014-01-15/164249.html

Importanța substanțială a Institutului de Studii Latino Americane confirmată la Atelierul de analiză academică “Integrarea europeană și relațiile UE-America Latină și Caraibe” din Chile

 

În data de 15 ianuarie 2014 a avut loc, la Universitatea Chile (Universidad Central de Chile – UCEN),  Atelierul de analiză academică “Integrarea europeană și relațiile UE-America Latină și Caraibe” în cazul căreuia au fost dezbătute și examinate procesele de integrare europeană și relațiile dintre Uniunea Europeană (UE) și America Latină și Caraibe (ALC).

Evenimentul s-a bucurat de participarea domnului profesor dr. Iordan Gheorghe Bărbulescu, directorul Institutului de Studii Latino-Americane (ISLA) din București (România), a ambasadorului Pablo Cabrera, director al Academiei Diplomatice din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Chile, a domnului Thomas Lagathu, reprezentant al Ambasadei Franței în Chile și a doameni Camila Jipa, consulul României în Chile, Printre invitați s-au numărat decanul Facultății de Științe Politice și Administrație Publică, domnul Marco Moreno si directorul Centrului latino-american pentru relația cu Europa (CELARE) și reprezentantul Departamentului de Relații Internaționale al UCEN, domnul Héctor Casanueva. Doamna director al secției Asia-Pacific a UCEN, Carolina Cabrera a fost de asemenea prezentă.

Pe agenda de discuții s-a evidențiat întărirea cooperării academice dintre Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București și Universitatea din Chile în vederea dezvoltării și promovării schimburilor de valori și experiențe dintre cele două regiuni, precum și pregătirea  unor idei și propuneri de discuție pentru Reuniunea pregătitoare a celui de-al doilea summit academic UE-ALC, ce va fi organizată de Institutul de Studii Latino-Americane (ISLA) la București, în perioada 26-27 mai 2014.

 

 

Invitație de publicare

Institutul de Studii Latino-Americane din cadrul SNSPA are onoarea să anunțe apariția celui de-al treilea număr al Revistei Europene pentru Studii Latino-Americane şi îi invită pe toți cei interesați (studenți, cercetători, centre de think-tank, institute de cercetare, etc.) să trimită spre publicare articole având ca temă generală “Relațiile bilaterale UE-America Latină şi Caraibe (ALC) între Summitul de la Santiago şi cel de la Bruxelles” la redacția Institutului. În egală măsură, asteptăm cu inters contribuții şi pe alte teme privind relațiile UE-ALC (dintr-o perspectivă politică, economică, culturală, istorică, etc.).

Pentru informații suplimentare, vă rugăm, accesați: Invitație de publicare ‎.

Directorul Institutului de Studii Latino-Americane, Prof.univ.dr. Iordan Gh. Bărbulescu, a participat la Conferinţa Jean Monnet şi la Reuniunea ECSA World din perioada 14-16 noiembrie 2013

descărcareÎn zilele de 14 şi 15 noiembrie 2013, a avut loc la Bruxelles Conferinţa Jean Monnet “The political implications of European economic integration towards a political union”. Prof.univ.dr. Iordan Gh. Bărbulescu, Director al  Institutului de Studii Latino-Americane (ISLA) și Preşedinte al Asociaţiei Române de Relaţii Internaţionale şi Studii Europene (ECSA România) a participat atât în cadrul acesteia, cât şi la Adunarea Generală şi atelierul de lucru ECSA World, organizate cu această ocazie pe 15 şi 16 noiembrie.

Conferinţa Jean Monnet din acest an s-a axat pe criza economică şi financiară şi pe modul în care aceasta poate conduce la o adâncire a integrării economice şi la o convergenţă politică mai mare în Uniunea Europeană sau poate chiar o uniune politică. Acest subiect este discutat în prezent, atât la nivel European şi la nivelul statelor membre, cât şi în diferite forumuri dedicate.

Posibilitatea unei convergenţe politice mai mari trebuie analizată pe larg. Istoria, cultura şi realităţile sociale europene ridică potenţiale obstacole şi oferă totodată oportunităţi mai mari pentru atingerea următorului pas în convergenţa economică. Toate aceste aspecte ar trebui luate în considerare şi analizate în contextul lor economic, politic şi social.

Printre cei care au luat cuvântul s-au aflat: José Manuel BARROSO, Preşedinte al Comisiei Europene; Jan TRUSZCZYŃSKI, Director-General pentru Educaţie şi Cultură în cadrul Comisiei Europene; John Mc Cormick,Profesor Jean Monnet în domeniul politicilor Uniunii Europene la Departamentul de Ştiinţe Politice al Universităţii din Indiana, Statele Unite; Maximiliano BERNAD Y ÁLVAREZ DE EULATE, the Directorul Masterului pe Uniunea Europeană (Zaragoza, Bruxelles, Luxembourg, Strasbourg, Madrid şi Frankfurt); Wolfgang WESSELS, fost Şef al Departamentului de Studii Politice şi Administrative de la Colegiul Europei din Bruges şi care a fost distins cu premiul Jean Monnet din aur; Dusan SIDJANSKI, Preşedinte onorific alCentrului Cultural European şi consilier special al Preşedintelui Comisiei Europene; şi alţi profesori renumiţi, europarlamentari şi oficiali din cadrul Comisiei Europene.

Pentru mai multe detalii, accesați http://www.rise.org.ro/2013/11/pre%C5%9Fedintele-arrise-prof-univ-dr-iordan-gh-b%C4%83rbulescu-a-participat-la-conferin%C5%A3a-jean-monnet-%C5%9Fi-la-reuniunea-ecsa-world-din-perioada-14-16-noiembrie-2013/.

Reuniunea pregatitoare a celui de-al doilea summit UE-ALC va avea loc la Bucuresti in perioada 26-27 mai 2014

Reuniunea pregătitoare a celui de-al doilea Summit Academic CELAC-UE va fi organizată la București în perioada 26-27 mai 2014 de către Institutul de Studii Latino-Americane (ISLA) din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative, cu sprijinul Ministerul Educației Naționale.

Mai multe informații privind modalitatea de înscriere la reuniunea pregătitoare și alte detalii suplimentare sunt disponibile pe pagina web a institutului: http://www.isla.snspa.ro/. De asemenea, în luna octombrie va fi publicat și programul preliminar al întrunirii.

Primul masterat in domeniul studiilor latino-americane din Romania

Programul masteral în domeniul studiilor latino-americane este o inițiativă a Institutului de Studii Latio-Americane și a Departmanetului de Relații Internaționale și Intergrare Europeană, din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative și este o primul program de acest gen din România.

Masteratul este în curs de acreditare și sperăm ca din anul universitar 2014-2015 să putem ura bun venit primei generații de studenți în relații internaționale – studii latino-americane.